Acordul de mediere încheiat inainte de a recurge la Instanta de Judecata. – Avantaje & Efecte

Partile care au incheiat un Acord de mediere înainte de a se adresa instantei de judecata, pot solicita instantei competente emiterea unei hotarârii de expedient cf. (art.438 alin.(3) N.C.P.Civ.) printr-o cerere la care vor anexa Acordul de mediere în original si în format electronic precum si chitanta în original care face dovada achitarii taxei judiciare de timbru corespunzatoare cererii.

Acordul de mediere încheiat în faza extraprocesuala va putea fi consfintit de instanta competenta prin emiterea unei hotarâri de expedient data în camera de consiliu conferidu-i astfel caracter de titlu executoriu.

Instanta competenta este fie cea în a carei circumscriptie îsi are domiciliul, resedinta ori, dupa caz, sediul oricare dintre parti, fie cea în a carei circumscriptie se afla locul unde a fost încheiat acordul de mediere.

În acest sens, prevederile art. 592 din Legea 192/2006 modif. statueaza ca „Cererea adresata instantei privind pronuntarea unei hotarâri care sa consfinteasca întelegerea partilor rezultata din Acordul de mediere se taxeaza potrivit legii” se coroboreaza cu art.11 alin. (1) din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care prevede ca “hotarârile prin care se consfintesc întelegerile partilor, inclusiv când acestea rezulta din acordul de mediere, se taxeaza cu 20 lei.“

Cererea se va taxa cu 20 lei . În cazul în care “acordul de mediere cuprinde transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la aceasta suma se adauga 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru actiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. În cazul în care întelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixa se adauga 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5“ de mai jos.

Art. 5. din OUG 80/2013

(1) Cererile în materia partajului judiciar se taxeaza astfel:

a) stabilirea bunurilor supuse împartelii – 3% din valoarea acestora;
b) stabilirea calitatii de coproprietar si stabilirea cotei-parti ce se cuvine fiecarui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
c) creante pe care coproprietarii le au unii fata de altii, nascute din starea de proprietate comuna 3% din valoarea creantelor a caror recunoastere se solicita;
d) cererea de raport – 3% din valoarea bunurilor a caror raportare se solicita;
e) cererea de reductiune a liberalitatilor excesive – 3% din valoarea partii de rezerva supusare întregirii prin reductiunea liberalitatilor;
f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile.

(2) Daca cererile în materia partajului judiciar prevazute de alin. (1) se formuleaza în cadrul aceleiasi actiuni, aceasta se taxeaza cu o singura taxa de 5% din valoarea masei partajabile.

Procedura specifica emiterii hotarârii de expedient este prevazuta în art. 438-440 N.C.P. civ. iar hotarârea de expedient NU va fi publicata pe portalul instantelor de judecata având în vedere caracterul confidential al medierii.

Hotarârea care consfinteste tranzactia intervenita între parti poate fi atacata, pentru motive procedurale, numai cu recurs, la instanta ierarhic superioara (art.440 N.C.P.Civ.).

ATENTIE!

În situatia în care partile, prin Acordul de mediere încheiat, constituie, modifica, sting drepturi reale imobiliare, partaje, cauze succesorale sau orice alte situatii prevazute de lege, sunt obligate, sub sanctiunea nulitatii, sa se prezinte la notar sau la instanta competenta pentru a îndeplini conditiile de fond si de forma – AD VALIDITATEM, în caz contrar Acordul va ramâne un înscris valabil sub semnatura privata care, pâna la proba contrara, atesta un simplu fapt juridic în raport cu tertii.

DE RETINUT:

Daca partile nu s-au adresat instantei de judecata  vor plati o taxa de 20,00 de lei pentru consfintirea acordului de mediere si vor beneficia de reducerea a 50% din cuantumul taxei prevazute pentru cauze al caror obiect priveste transferul dreptului de proprietate, partaj sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile NUMAI DACA ACORDUL DE MEDIERE A FOST ÎNCHEIAT ÎN FAZA EXTRAPROCESUALA, vezi:(Decizia nr.480 din 2013 emisa de Curtea Constitutionala).

Daca partile s-au adresat instantei de judecata iar pe parcursul procesului de judecata se inteleg printr-un Acord de mediere,  vor putea cere restituitrea taxei judiciare de timbru  CU EXCEPTIA  cazurilor in care conflictul solutionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, costituirea altui drept real asupra unui bun imobil,  partaje, cauze succesorale, acestia nu vor mai putea beneficia de reducerea taxei de timbru cu 50 %.